Critical Mass Timisoara

Incepand cu mai 2014, Bike Kitchen Timisoara va participa la Critical Mass, in ultima vineri a fiecarei luni. Vrem sa umplem evenimentul de dragoste pentru biciclete, pentru oras, pentru toti ceilalti, inclusiv soferi, care credem noi pot fi educati “cu binisorul” despre cum si bicicletele sunt parte din trafic, si inca o parte foarte importanta. Fara biciclete orasul ar fi cu totul congestionat si probabil ca soferii s-ar bate la propriu pe locuri de parcare. Fara biciclete ar trebui sa purtam masti de praf ca in china. Fara biciclete nimeni nu ar mai ajunge la timp nicaieri. Fara biciclete ne-ar lipsi un minim de miscare zilnica. Fara biciclete lumea ar fi pus si simplu mult mai trista.

Revista Carbusters sfatuieste ca o masa critica cat mai pasnica ajuta cauzei: “Poti sa iti impui dreptul la carosabil fara rautate.Multi biciclisti insista in a fi prietenosi cu soferii, zambesc si fac cu mana chiar cand soferii ii claxoneaza. Unii merg chiar si mai departe, impart flori si poarta semne care isi cer scuze pentru intarzierea traficului sau impart flyere care explica actiunea lunara si motivele ei. Daca vreti sa evitati conflicul cu soferii, puneti ceva de genul asta in flyerele folosite pentru a promova evenimentul.”

Si acum cateva poze de la ultimele plimbari:

IMG_0804IMG_0810IMG_8146avem nevoie ca participantii si sustinatorii Critical Mass Timisoara sa imparta flyere care promoveaza si explica plimbarea lunara si sa faca plimbarea in sine cat mai atractiva si placuta. Cateva sugestii ar fi sa aducem bannere cu mesaje diverse, muzica, decorarea bicicletelelor, etc.

Un exemplu de flyer care poate fi multiplicat si impartit trecatorilor:

Print-Flyere-Masa-CriticaLa o masa critica cat mai vesela si eficienta in scopurile ei ciclo-activiste!

Advertisements

Inventarul de scule

Sâmbătă, 26 aprilie ne-am întâlnit 4 oameni la Tam Tam pentru BK și am dat iama in sculele primite de la Velorution Paris (mai multe despre ei într-o postare viitoare). Le-am identificat si montat pe lada donată de TamTam. Ce faini sunt Iulia și Florin în acțiune !

Image

La final am mâncat împreună niște super-paste vegane cu toți oamenii din spațiu care erau ocupați cu alte chestii de-ale construcției și renovației în TamTam. S-au devorat și primele ridichii din grădina Brîndușei și a lui Anselm la Stanciova și, inevitabil, s-au spart semințe.

Image

Concluzia pt BK e că deși avem deja ceva scule specializate, mai e nevoie de scule de bază: chei, imbusuri și adaptoare pentru pompă. Ne-ar mai plăcea ceva training pentru a da drumul la atelier la modul oficial. Timp și energie să fie și se rezolvă toate!

Seara de informare și primul pacient

primul pacient

Sâmbătă seara, abia ce terminaserăm de scos molozul si de improvizat un stand pentru proiector, că au și venit oamenii interesati de BikeKitchen Timisoara.  Fără cei de la TamTam nu ar fi fost posibil evenimentul, așa că mulțumim mult!

Am fost vreo 11 (dintre care 3 fete!) și am vorbit despre conceptul de atelier comunitar, despre scule, despre câtă experiență și dorință de a învăța mecanică avem fiecare.

Partea distractivă pentru inspirație fu un video despre Bike Kitchen Vienna (cu imagini si de la o masa critica nuda, hehe) si unul despre primul Cyclocamp, pe care îl găsiți aci.

Nu intenționam să facem vreo demonstratie, dar iată că s-a nimerit că un prieten al TamTam-ului care vroia să își scurteze lanțul a beneficiat de îndrumarea lui Albert și s-a întâmplat primul moment de Bike Kitchen !

Am făcut un grup online BikeKitchen Timișoara unde să ne putem oganiza o viitoare echipă de mecanici voluntari. Vă rugăm să vă adăugați la grup dacă aveți timp pentru atelier și veți respecta principiile atelierului (secțiunea ”despre noi” a blogului).

Momentan, ne vom aduna și ne vom pregăti, iar când simțim momentul propice, va avea loc si Marea Deschidere!

Iubiți-vă bicicleta!

Eveniment Info BikeKitchen

afis 2

Pentru toti îndrăgostiții de biciclete, care repară sau își doresc să își repare singuri/e bicicletele, se deschide un atelier cu scule specializate pe care le putem folosi împreună.
BikeKitchen Timișoara va fi un atelier independent, comunitar si non-comercial, bazat pe voluntariatul mecanicilor si susținerea bicicliștilor care îl folosesc.
Vom avea o mică prezentare a conceptului și discuție despre ce poate fi BikeKitchen.

Iubiți-vă bicicleta!